Povești de Companie


Manager în prag de burnout. Agenda lui e întinsă la maxim. Nu știe cât mai poate continua așa. În sinea lui, a luat deja decizia să renunțe. Care ar fi niște posibile opțiuni de luat în considerare anterior unei decizii finale?

Citește mai mult
1 min de citit

Aștepta cu nerăbdare întâlnirea cu managerul său pentru a îi comunica decizia de a candida la rolul recent devenit vacant. Imediat după începerea discuției, managerul său i-a spus că are să îi comunice ceva important: decisese să facă o promovare pentru rolul vacant; doar că acea persoană, nu era el. S-a lăsat consumat de această poveste până în punctul în care a ales să schimbe compania. Ce garanție are însă că un scenariu similar nu se va repeta? Va alege să plece de fiecare dată? Ce ar putea face diferit?

Citește mai mult
1 min de citit

Dincolo de experiența versatilă și filosofia de business a unui Mentor, puterea sa constă în lecțiile valoroase, dar si curiozitatea și vulnerabilitatea pe care le aduce în relatia de mentorat. O relație de mentorat este o formulă de creștere “2 în 1” pentru că ea oferă un cadru de autodezvoltare atât pentru Mentor cât și pentru Mentee.

Citește mai mult
1 min de citit

Am lucrat cu un manager care pornea procesul de recrutare ca pe o expediție de căutare de comori. Se entuziasma când descoperea un fața lui un candidat foarte bun și nu ezita să aducă în echipă un om care era mai bine pregătit și poate chiar mai ambițios decât el. Filosofia lui era că un bun performer va crește performanța întregii echipei. Își înțelegea propriul rol ca pe un catalizator al energie și resurselor oamenilor săi, dedicat să îi susțină și să le dea încredere în propria valoare. Când bătea palma cu un candidat, își propunea să ofere un parteneriat reciproc-avantajos.

Citește mai mult
1 min de citit

Încerci în fiecare zi să fii un manager bun pentru echipa ta. Anul acesta s-a dovedit a fi nevoie mai mult că oricând să fii aproape de oameni. Privind în urmă, lucrul la distanță a obligat echipa să învețe să lucreze împreună ‘altfel’. Ce a fost diferit? Ți-ai propus să integrezi o abordare de coaching în feedback-ul tău, orientat pe găsirea de noi perspective și/sau soluții, nu pe cauzele problemelor sau pe ce este greșit. Ai pornit dialogul de la întrebarea ‘ce ai încercat să obții?’ pentru a crea un teren fertil de introspecție care să conducă la identificarea de resurse și opțiuni. Ai fost dispus să vezi dincolo de comportamentul sau acțiunile persoanei din fața ta. Ai investit încredere în potențialul fiecăruia de a deveni mai bun.

Citește mai mult
1 min de citit

La începutul acestui an, ai preluat o agendă de business cu obiective ambițioase și o echipa de oameni cu vechime în companie. După discuțiile preliminare cu oamenii ai înțeles, din atitudinea lor ezitantă și stilul de comunicare formal și reținut, că nu vei avea o misiune ușoară. Când a început pandemia și întreaga echipă a început să lucreze remote, îngrijorarea ta s-a amplificat. În același timp, te-ai gândit că acest context, atât de nou pentru toată lumea, este momentul ideal pentru o nouă abordare. Care a fost planul tău?

Citește mai mult
2 min de citit

Atunci când comunic si pretind echipei un anume set de valori, dar eu modelez în comportamentul zilnic alte valori, acest’ gap’ va face oamenii să se îndepărteze, să aleagă să nu le mai pese. Iar o echipa de oameni cărora a încetat să le mai pese, este o echipă care nu mai face performanță.

Citește mai mult
1 min de citit

Se face în curând un an de când încerci să găsești o soluție în legătură cu unul dintre oamenii tăi, care nu reușește să se ridice la nivelul cerințelor jobului. Te-ai străduit să faci lucrurile ‘ca la carte’, dar toate demersurile au rămas fară impact. Cât timp îți propui să mai încerci?

Citește mai mult
1 min de citit

Top performer. Mereu la datorie. Vrea să îi demonstreze managerului că este nu doar ambițios ci și capabil să livreze. Până într-o zi, când își scrie demisia. Managerul nu poate înțelege ce se întâmplă. Care ar fi un posibil scenariu care a condus la acest deznodământ?

Citește mai mult
1 min de citit

Un proiect greu, cu miză mare. Echipa e turată la maxim. În ziua intrării în producție, apare o eroare ce compromite lansarea. Echipa e la pământ. Ce alternative de acțiune are managerul?

Citește mai mult
1 min de citit

Un manager observă că unul dintre oamenii săi cere repetate amânări de termen, găsind scuze și dând vina pe alți colegi. Managerul e hotărât să ia atitudine. Cum ar putea proceda pentru a construi un parteneriat bazat pe încredere își încurajare?

Citește mai mult
1 min de citit

Un manager primește sesizări privind comportamentul unui om din echipa lui, a cărui comportament a condus la unele situații tensionate cu colegii. Situația îi displace total și e hotărât să ia atitudine. Cum ar putea proceda?

Citește mai mult
1 min de citit