Aroma pentru suflet


1 min de citit

Pe vremea când eram copil, că să intri în curtea noastră trebuia să pășești pe sub o boltă parfumata cu flori delicate, albe și galbene. Îi  spuneam Mâna Maicii Domnului. Parca te binecuvânta ori de câte ori pășeai pe acolo, iar în luna mai, ne lăsa să gustăm din prețiosul nectar pe care, copii fiind, știam cum să îl căutam, în pistilul fiecărei flori.
O mai gasești și azi prin unele cartiere de case, atârnând generoasa și leneșă pe garduri. E aroma de seară a lunii mai, caldă, insinuoasă, cu promisiunea că o să fie bine.

Așa ți se agață de suflet și, cred eu, își face culcuș în una din camerele inimii, și rămâne acolo cuminte, tăcută, neștiută, până când vine momentul în care simte că ai nevoie de un pic de dragoste de tine.
Când ne ferecăm inima, ea simte cum ne chinuim și cum ne schingium sufletul, speriați, bijbaind prin întuneric. Și de nu ar fi ea acolo, strecurată în suflet, hranindu-l pe ascuns, inima noastră poate nici nu ar rezista. Dar ea îl hrănește cu stropi de copilărie, și astfel, prin ușa ușor crăpată a camerei inimii, lasă să se strecoare un fir de speranță.

Oare oamenii care sunt mereu fericiți - în idea că exista pe undeva - dețin în secret un parfum cu aromă de Mâna Maicii Domnului pe care și-l picură pe piele ori de câte ori sufletul riscă să fie suferind? Mă întreb dacă sunt de invidiat pentru atâta fericire? Oare prea multă fericire nu doare? De unde mai ști că ești fericit dacă nu ști cum e să fii altfel? Dacă fericirea se bagatelizează? Și devii un fericit nefericit .....

Poate nu întâmplător Mâna Maicii Domnului înflorește doar o singură dată în an. Atunci se împrospătează aroma ce, știut sau neștiut, ni se strecoară în suflet și ne vă învălui inima atunci când vom avem nevoie de un pic de drag de noi.





Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.