Centimetrul


1 min de citit

Când eram copil am avut șansa să cresc alături de o mătușă croitoreasă. Multe rochițe frumoase ieșeau din mâinile ei. Nu trebuia să îmi spună nimeni cât talent și câtă migală erau în fiecare piesă … o simțeam instinctiv și admiram, fară să o fi exprimat vreodată, cu o ușoară invidie, harul ei.

Așa m-am cunoscut cu centimetrul, indispensabil tovarăș de creație al oricărui croitor, așa cum este stetoscopul pentru un medic.

Centimetrul are un metru lungime fiind brăzdat de liniuțe subțiri care marchează milimetric lungimea. Cine l-o fi făcut trebuie să fi fost un om înțelept, care cunoscuse viață și știa că lucrurile nu au doar un început și un sfârșit, ci sunt adesea un continuum cu două sensuri … căci așa cred că se explică de ce a pus centrimetrii în așa fel aliniați de poți să îi numeri fie de la cap la coadă, fie de la capăt la cap, ba pe fața, ba pe dos.

Centrimetrul de croitorie, căci aceasta este titulatură oficială marcată pe el, nu e doar o panglică de măsură utilă, este un instrument de înțelepciune.

Copil fiind, centrimetrul a măsurat adesea bucăți de mine. A știut despre mine lucruri pe care poate doar el le putea ști, căci îmi e greu să cred că nu a măsurat, odată cu centrimetrii mei, și esența acelor bucăți de mine.

Mă întreb ce se adună într-un centimetru de esență de copil, care e concentrația de inocență, de bunătate și de iubire? Câte vise sunt cuprinse într-o bucățică de esență-pura de copil?

Centimetrul a știut înaintea mea ce promiteam să devin, cât o să crească fiecare bucată de mine și câtă inocență voi mai păstra în țesut.

El m-a măsurat de sus în jos, pe față și pe dos, mi-a aflat esența.

Zi după zi, copilul de atunci a învățat să își pună peste suflet, haină peste haină, una mai groasă, alta mai subțire, încercând să își croiască drum în viață. Când simți viață dulce și buna, iți pui straie ușoare, căci sufletul tău se înalta și vrea să zboare. Poate uneori iți iei o umbreluță de soare sau iți pui o eșarfă, cu prudent celui ce se teme de nori apăruți din senin sau de o briză mai puternică. Când sufletul tău tremură, chircit la pământ, haina groasă ar vrea să îl poată încălzi, să îi dea răgaz să se repare. Strat după strat tot aduni pe tine haine și iți construieșți o ascunzătoare aparent confortabila și  sigură.

Până ce, într-o zi iți dai seama că te-ai îngreunat așa de tare de nu mai poți înainta, că fiecare pas înainte e un efort tot mai mare, că te-ai pierdut pe tine însuți pe sub straturile multe de țesături.

Și atunci, trebuie să începi să dai jos, strat de tristețe după strat de teamă, strat de rușine după strat de dezamăgire, și să iți faci curaj să ramai acoperit doar cu haina de curaj și inocență a copilului din tine, tremurând ușor de îndrăzneală ta, și să-ți deschizi inima, arătându-te lumii așa cum ești tu cu adevărat. Așa cum centimetrul tău a știut mereu că ești: perfect în imperfecțiunea ta.

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.