Povești de companie: #6 Când ‘una spui și alta faci’


1 min de citit

Ce se întâmplă când apare o diferență între valorile la care aspir și valorile pe care le pun în practică?

Atunci când comunic si pretind echipei un anume set de valori (de exemplu, încredere și respect), dar eu modelez în comportamentul zilnic alte valori, acest’ gap’ va face oamenii să se îndepărteze, să se închidă în ei, să se detașeze. Ei percep lipsa de aliniere dintre ceea ce managerul face și ceea ce laudă sau pretinde de la alții. 

Atunci când nu îți respecți partea ta de contract, celălalt se retrage și renunță să se mai implice. 

Exemplu – susții importanța relațiilor bazate pe “încredere și respect” în interiorul echipei. 

Un om din echipa ta, susține prima lui prezentare către echipa de management și are o prestație mediocră, soldată cu amânarea deciziei de aprobare necesară. Tu ști cât de mult își dorise această oportunitate și cât se pregătise. 

Dacă după întălnire, fie nu îi adresezi nici un cuvânt, fie te duci la el și îi spui că aveai alte așteptări de la el, că te-a dezamăgit sau te-a pus într-o lumină proastă în fața echipei de management …., practic ai eșuat în a pune în aplicare valorile pe care le pretinzi. 

Dacă însă, imediat după întâlnire îl inviți la o discuție 121 și îi dai feedback ca să îl ajuți să învețe din această experiență, îl asiguri de încrederea ta și îl încurajezi  să persevereze, îi împărtășeșți din propria ta experiență (poate similară), atunci vei fi pus în joc respect (față de ceea ce simte), vulnerabilitate (oferind permisiunea de a greși) și încredere (în potențialul și motivația lui de a reuși). Astfel, tu acționezi în linie cu valorile în care crezi, și astfel vei consolida relația și menține motivația și implicarea. 

Recomandare: 

Pune în joc valorile în care crezi. Ia-ți un moment de reflecție înainte de a acționa, atunci când ai o dilemă. Fii conștient cu privire la valorile pe care le pui în joc prin afirmațiile sau opiniile emise, comportamentul tău sau deciziile tale. 

Lipsa ta de congruență conduce la detașarea emoțională a oamenilor. Pur și simplu aleg să nu le mai pese. Iar o echipa de oameni cărora a încetat să le mai pese, este o echipă care nu mai face performanță, care se complace în mediocritate.  

Practice what you Preach.

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.